Lipsa de patente Twitter – un risc pentru investitori - Social Media România News
Connect with us

Twitter

Lipsa de patente Twitter – un risc pentru investitori

Profitul nu este singurul care lipsește la Twitter, înainte de listarea sa la bursă, care va avea loc cel mai probabil la mijlocul lunii noiembrie. Lipsesc însă și patentele, scrie Blooomberg.

Laurențiu Barbu

Published

on

[dropcap]P[/dropcap]rofitul nu este singurul care lipsește la Twitter, înainte de listarea sa la bursă, care va avea loc cel mai probabil la mijlocul lunii noiembrie. Lipsesc însă și patentele, scrie Blooomberg.

Serviciul de microblogging are 9 patente eliberate. Prin comparație, Facebook avea 774 înainte de listarea sa la bursă din mai 2012, iar IBM a obținut nu mai puțin de 6 478 de patente numai anul trecut. Comoara foarte mică de patente a Twitter reflectă filozofia companiei de a le lăsa inginerilor și designerilor drepturile pentru propriile lor invenții – care însă se fac în cadrul companiei.

În timp ce politica Twitter este un efort pentru a limita litigiile pe patente, unii investitori și analiști sunt îngrijorați că acest lucru se poate întoarce împotriva companiei. Realitatea arată că proprietatea intelectuală poate ajuta companiile să strângă mai mulți bani în listarea lor, în condițiile în care patentele le dau posibilitatea investitorilor de a cuantifica valoarea companiei din punct de vedere al inovației tehnologice. Acestea sunt importante pentru potențialii investitori ai Twittor, printre pierderile mari ale companiei și lipsa altor indicatori financiari pozitivi. ”Lipsa unui număr mare de patente emise este puțin îngrijorător”, spune Maulin Shah, managing director la Envision IP, o firmă de cercetare și consultanță din New York, pentru că în cazul în care compania va avea de-a face cu un litigiu care are ca obiect încălcarea folosirii unei tehnologii dezvoltate pentru firmă, dar pentru care firma nu deține drepturile de proprietate intelectuală, Twitter nu are la dispoziție suficient de multe patente emise pentru a depune cerere reconvențională.

Acord inovator

Twitter spune însă că o companie care are un portofoliu bogat de patente, așa cum sunt și competitorii săi, poate fi o țintă ușoară pentru litigii. În același timp, Twitter a spus că prea multe patente pot constitui și o piedică în inovație. În mai, compania care are sediul central în San Francisco, a implementant Innovator’s Patent Agreement, sau IPA, prin care oamenii care au creat anumite tehnologii să poată fi deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală a acestora. Ca parte din această politică, Twitter nu poate duce litigii ofensive fără permisiunea inventatorilor. IPA asigură că patentele ”vor fi folosite mai degrabă ca protecție decât ca o armă”, potrivit site-ului companiei. ”IPA va ajuta compania să atragă și să rețină mai mulți ingineri talentați”, spune Robert Clarkson, partener al firmei de avocatură Jones Day.

Mai bine de 5.000 de acțiuni pentru obținerea patentelor în acest domeniu au avut loc anul trecut, cel mai mare număr înregistrat vreodată, potrivit unui studiu făcut PricewaterhouseCoopers. ”Twitter a optat pentru o abordare diferită prin acest acord”, spune Clarkson. ”Acest lucru ajută compania să atragă mai mulți oameni de top, adică pe cei mai buni și mai sclipitori.”

Cel mai mare risc al acestei politici este că angajații vor lua invențiile cu ei, reprezentând o amenințare competitivă dacă pleacă, potrivit lui Jeff Sica, președinte al Sica Wealth Management. ”Asta e un mod radical de a trata despre patente, fiind foarte diferit de orice au văzut până acum investitorii”, spune Sica. Acesta se gândește însă să cumpere acțiuni la Twitter, susținând că totuși compania a dezvoltat un brand suficient de puternic pentru a face față competiției.

CEO & Founder at Internet Advertising srl

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.