De ce Google și-a schimbat numele în Alphabet și pe cine vrea să mulțumească - Social Media România News
Connect with us

Google

De ce Google și-a schimbat numele în Alphabet și pe cine vrea să mulțumească

Laurențiu Barbu

Published

on

​Google a anuntat luni o schimbare surpriza, fiindca de acum se va numi Alphabet si va functiona precum un holding format din mai multe divizii cu independenta sporita. De ce a ales Google sa faca o schimbare de proportii? Pentru a-i multumi pe investitorii care de acum vor putea afla mai multe informatii financiare despre diverse proiecte, precum masinile autonome sau baloanele care aduc internetul in zonele izolate. Google are deja multe activitati, iar reorganizarea va ajuta gigantul american sa le separe pe cele promitatoare de cele care in viitor ar merita inchise. Totul va fi mai clar, iar activitatile promitatoare vor putea fi mult mai rapid extinse.

Google a anuntat o schimbare istorica de structura organizationala si va functiona precum Berkshire Hathaway sau General Electric, avand o unitate centrala de comanda insarcinata cu activitati la nivel corporate si financiare si o serie de divizii de business foarte diferite, cu un grad sporit de independenta.

Pentru utilizatorul obisnuit, schimbarile nu vor fi mari. Motorul de cautare se va numi tot Google, telefoanele si tabletele se vor numi tot Nexus, iar YouTube ramane Youtube. Doar la bursa actiunile Google vor fi automat convertite in actiuni Alphabet Inc.

Practic, Alphabet va contine nou-creata divizie Google (din care vor face parte activitatile de baza (Search, Advertising, Maps, YouTube si Android), iar restul activitatilor vor deveni divizii separate (Google Ventures, Google Capital, Google X, Life Sciences si Calico).

Insa schimbarea va ajuta Google sa functioneze mult mai bine si va ajuta investitorii sa afle cat mai multe informatii financiare despre business-urile Google.

In afara de activitatile de baza pentru care Google este cunoscuta (cele legate de internet) compania a inceput diverse proiecte speciale, de la masinile care se conduc singure, pana la baloanele ce furnizeaza internet. Ei bine, unii investitori s-au aratat ingrijorati de aceste activitati costisitoare care inca nu au adus profit. Schimbarea va ajuita investitorii sa inteleaga mai bine activitatile Google si sa vada exact rezultatele financiare ale fiecarei divizii.

Apoi, fiecarui business i se promite o mai mare independenta si finantare, cu conditia sa fie promitator. Creand aceste divizii, Google arata ca vrea in mod serios sa dea o sansa acestor proiecte auxiliare la care insa ii va fi si mai usor sa renunte, daca se vor dovedi prea putin viabile.

La fel, daca Alphabet va dori sa adauge o noua linie de business ii va fi extrem de usor sa faca asta, avand deja creata structura organizationala.

Sunt o serie de schimbari si la nivel de conducere, fiindca Sundar Pichai, indianul din Tamil Nadu care lucreaza din 2004 la Google, devine CEO al diviziei Google, dovada ca este extrem de apreciat de catre cei trei mari de la companie: Larry Page, Sergey Brin si Eric Schmidt.

Care sunt diviziile din holding-ului Alphabet

Google – ramane de baza si include activitatile care au adus succesul companiei (Search, Advertising, Maps, YouTube si Android),
Google X – este divizia secreta cu cele mai interesante proiecte, cum ar fi masinile autonome sau livrarea cu drone.
Nest Labs – divizia care se ocupa de internet of things, casa in care toate device-urile sunt online si comunica intre ele.
Fiber –  a lansat servicii de internet de mare viteza in SUA.
Google Ventures si Google Capital – fondurile care investesc in diverse business-uri promitatoare.
Calico – divizie de cercetare care incearca sa gaseasca moduri de a combate imbatranirea si bolile asociate cu aceasta. Numele este o prescurtare de la California Life Company.

Surse: Reuters, Forbes, TechRadar, BBC

http://economie.hotnews.ro/

CEO & Founder at Internet Advertising srl

Continue Reading