Campania Dove "Real Beauty Sketches" – Studiu de caz - Social Media România News
Connect with us

Social Media

Campania Dove “Real Beauty Sketches” – Studiu de caz

Aceasta este una dintre cele mai bune și mai emoționante campanii realizate vreodată, prin care Dove încearcă, din nou, să schimbe percepția oamenilor, și în special a femeilor, despre frumusețe.

Laurențiu Barbu

Published

on

[dropcap]A[/dropcap]ceasta este una dintre cele mai bune și mai emoționante campanii realizate vreodată, prin care Dove încearcă, din nou, să schimbe percepția oamenilor, și în special a femeilor, despre frumusețe.

În această campanie, Dove a prezentat un video online în două versiuni – una de 3 minute și una de 6 minute – ce a fost postat pe YouTube. Clipul îl arată pe Gil Zamora, un fost grafician criminalist, instruit de FBI, care face portretul mai multor femei pe baza descrierilor pe care acestea și le fac, ei fiind separați de o cortină. Apoi, artistul face o nouă serie de portrete acelorași femei, de data aceasta bazându-se pe descrierile făcute de persoane necunoscute, cu care femeile și-au petrecut puțin timp înainte de experiment. Majoritatea schițelor realizate în urma descrierilor făcute de străini ilustrează femeile mult mai aproape de realitate: sunt mult mai frumoase și par mai fericite.

Clipul, lansat în luna aprilie a acestui an, a devenit imediat viral, fiind cel mai vizionat video publicitar din toate timpurile. Clipul de 3 minute – care a devenit și al treilea cel mai distribuit video publicitar din toate timpurile – a fost vizualizat în total de peste 114 milioane de ori (numai cel postat pe canalul de YouTube “doveunitedstates a fost vizualizat de peste 56,6 milioane de ori), fiind uploadat pe 33 dintre canalele de YouTube ale brandului, din tot atâtea țări.

”Din momentul în care clipul Dove Real Beauty Sketches a fost uploadat pe canalul de YouTube al Dove, a început imediat să câștige simpatia lumii întregi – a bărbaților, femeilor, mass mediei și chiar simpatia altor branduri, care au distribuit mai departe clipul”, a declarat Fernando Machado, vice-președinte al Dove Skin. ”Campania a stârnit o reacție emoțională în milioane de oameni, care au dorit să împărtășească și altora mesajul pozitiv. În afară de milioane de vizualizări, și nenumăratele testimoniale din toată lumea sunt extrem de emoționante pentru noi.”

Filmul surprinde reacțiile femeilor legate de percepția propriei persoane și cum aceasta le influențează aspecte importante din viața lor. Filmul inspiră femeile şi privitorii deopotrivă să-şi descopere propria frumuseţe. Schițele au fost create cu intenția de a demonstra că ”femeile sunt cel mai mare critic al lor când vine vorba de frumusețe”, iar acest clip face parte din campania Dove, începută în 2005, care are ca scop redefinirea conceptului de ”frumusețe adevărată”.

”Acest experiment social este o modalitate prin care Dove își susține angajamentul de a încuraja femeile să aibă încredere în sine. Sperăm că filmul Dove Real Beauty Sketches le va inspira să-şi schimbe viziunea despre propria frumusețe și să înțeleagă cum sunt percepute de ceilalți”, a subliniat Dan Oprescu, Brand Building Director Unilever South Central Europe.

De ce această campanie a avut un asemenea succes? Pentru că cei de la Dove au pornit de la un adevăr, pe care apoi l-au arătat lumii întregi într-un mod ușor de înțeles și extrem de emoționant. Adevărul este că doar 4% dintre femeile din toată lumea cred că sunt frumoase, iar în România, procentul este de doar 3%, potrivit studiului ”The real truth about beauty” (Adevărul real despre frumusețe – trad. rom.), realizat  în septembrie 2010 pe un eșantion de 6400 de femei la nivel global, din grupa de vârstă 18-64 de ani, dintre care 300 de femei din România. Campania Dove este încă un exemplu care confirmă teoria că în Social Media, pentru a avea succes, contează povestea – dacă ai o poveste, cu care oamenii se identifică sau care trezește în ei un sentiment, oricare ar fi acela – furie, indignare, admirație etc. -, ei îți vor spune povestea mai departe.

CEO & Founder at Internet Advertising srl

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: 10 lecții de social media de la cele mai bune branduri ”sociale” ale acestui an (1) | Social Media Romania - SM Marketing

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.