6 rețele sociale de urmărit în 2014 - Social Media România News
Connect with us

Social Media

6 rețele sociale de urmărit în 2014

Știm cu toții că Facebook, Twitter, Instagram și Pinterest dețin supremația în social media, dar există și câteva noi rețele sociale, unice, de nișă, care au toate premisele să facă un salt uriaș în această industrie.

Laurențiu Barbu

Published

on

[dropcap]Ș[/dropcap]tim cu toții că Facebook, Twitter, Instagram și Pinterest dețin supremația în social media, dar există și câteva noi rețele sociale, unice, de nișă, care au toate premisele să facă un salt uriaș în această industrie. Iată care sunt acelea.

Medium

Dacă o postare de blog virală ți-a apărut pe stream-ul de Twitter, cel mai probabil era o postare publicată pe Medium. Creierul din spatele Twitter, co-fondatorul Evan Williams, a creat Medium, o platformă de blogging, pe care oricine poate scrie povestioare ”mai lungi de 140 de caractere și nu numai pentru prieteni”, după cum apare în descrierea site-ului. Platforma are la bază un algoritm, care ajută la identificarea celor mai bune postări scrise. Pe această platformă veți găsi texte scrise de o multitudine de oameni, de la jurnaliști profesioniști, la oameni simpli, care doresc să își împărtășească ideile sau diferiți profesioniști care doresc să scrie despre domeniul lor.

impossible

Dacă Instagram și Quora ar avea un copil, acela ar fi impossible. Această rețea de socializare a fost creată de Lily Cole, un supermodel de 25 de ani și are scopul de a le da oamenilor posibilitatea de a cere și a primi ajutor gratuit. Mesajele sunt foarte variate, de la ”Aș vrea ca cineva să mă ajute cu un logo pentru pagina mea de Instagram” până la ”Pot să motivez pe cineva să facă sport”. Chiar dacă această rețea ar putea fi folosită de către freelanceri sau de către companii care vor să-și vândă produsele sau serviciile, impossible este mai mult o rețea pentru oameni altruiști, acesta fiind și scopul declarat al lui Lily Cole.

Mobli

Un competitor al Instagram care se autodescrie ca fiind un ”motor de căutare vizual”, Mobli tocmai a primit o investiție de 60 de milioane de dolari de la América Móvil, cel mai mare operator de telefonie mobilă din America Latină, care  include și distribuirea Mobli pe mobilele milioanelor de utilizatori ai săi. Va fi interesantă evoluția acestei platforme după această infuzie de capital, dar și după toată promovarea bazată pe vedete precum Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire sau Serena Williams.

Nextdoor

Susținută de Google și Amazon, Nextdoor permite utilizatorilor care nu au o comunitate definită să facă sau să ceară recomandări pentru servicii de zi cu zi, să împărtășească știri din cartier, să cumpere sau să împrumute diferite produse.

Shots of Me

O rețea socială susținută de Justin Bieber era inevitabilă. Această aplicație mobilă are o singură funcție: ”selfies”, adică acele poze făcute în oglindă, cu camera într-o mână. Va reuși Shots of Me să depășească Snapchat pe piața tinerilor? Are șanse, fiind promovată de idolul adolescenților Bieber.

Sportlobster

Evenimentele sportive au dominat mereu social media, așa că era de așteptat să apară și o rețea de socializare dedicată în întregime sportului. Sportlobster le dă posibilitatea utilizatorilor să urmărească scorurile live, să facă pronosticuri, să creeze conținut și interacționeze cu alți fani ai sportului.
Voi ce alte platforme de social media credeți că vor avea succes în 2014?

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.